Partidul lui Dan Diaconescu, Mișcarea Populară, Noua Republică și ce o sa mai urmeze, sunt experimente realizate din timp, prin care se testează posibilitatea de recuperare a electoratului și aducerea lui în bazinul Puterii. Sunt teste, sunt experimente, sunt realități.
Spațiul politic din România devine pe zi ce trece mai activ. După Mișcarea Populară și Partidul Popular Maghiar din Transilvania, pe derdelușul online vine în viteză Noua Republică. Nici nu a lansat bine Manifestul, nici nu am reținut bine cine este la conducerea acestei mișcări, că s-au și urcat pe sticlă. Sunt tineri, sunt de dreapta, sunt viitorii luptători ai țării. Este adevărat că la o primă vedere l-am confundat pe dl. Neamțu cu Mihai Ungureanu de la SIE.
Prima reacție la o astfel de mișcare a fost una pozitivă. M-am bucurat enorm să știu că în 2012 pot să aleg și altceva decât PSD, PDL și PNL. Mi-am spus că acest viitor partid de dreapta va strânge în jurul său o sumă de tineri, gata de luptă, care să vină să dărâme sistemul. Bravo lor! Ce a început acum ca o mișcare spontană pe Internet se va transforma într-un nou partid politic, așa am înțeles din declarațiile președintelui noii grupări.
Nu am înțeles, însă, de ce au apărut în special în zona media a actualei puteri. M-a nedumerit când dl. Neamțu a specificat undeva în mediul online că nu e bine ca cetățenii să urmărească anumite posturi TV. Eu îl invit, la modul cel mai serios, să ridice miza. Să nu se mai uite nimeni la TV, la niciun post sau poate cel mult la documentare. Astfel, în mod sigur va crește gradul de cultură a națiunii și vor scădea stresul, manipularea și dezinformarea la care romanul este supus zilnic.
Spuneam o dată că pentru a induce în eroare este necesar să ajungi să distragi atenția cuiva. Poți să-i faci pe toți să privească la Mișcarea Populară și să dezvolți separat Nouă Republică. Poți să-l arunci în luptă pe Dan Diaconescu și să-l pui sub umbrela unei mișcări de dreapta, în timp ce pe online mesajul este “nu stânga”!
Nu cred că această mișcare, Noua Republică, este una spontană și nu cred că a venit din neant. Mi-e greu să cred că în spatele ei nu se află, într-o formă sau alta, actuala Putere. Sunt convins că în culise sunt gânditorii de la Cotroceni și mai cred că, dacă dăm perdeaua la o parte, vedem zâmbetul președintelui Traian Băsescu.
Pe fondul rezultatelor sondajelor electorale, pe fondul economic și pe tot ce înseamnă la această oră politica românească, cei de la Putere caută diverse metode de a distrage atenția și de a impune diverse direcții, astfel încât să obțină în 2012, cumulat, acel minim de 51% care să îi permită să rămână în funcții. Partidul lui Dan Diaconescu, Mișcarea Populară, Nouă Republica și orice va fi să urmeze în următorul an, sunt experimente realizate din timp, prin care se testează posibilitatea de recuperare a electoratului și aducerea lui în bazinul Puterii.
Noua Republică nu face altceva decât să completeze Flota de partide politice a președintelui Traian Băsescu. Mișcarea care va penetra cel mai adânc în terenul adversarului și în mintea alegătorului va juca rolul Navei Amiral și va deschide ostilitățile electorale de anul viitor.






Camelian Propinatiu
7 luna/luni în urmă
PNL si UNPR, erodate la guvernare, nu pot ceda prea mult electorat Miscarii Noua Republica, chiar daca fondatorul, dl. Mihail Neamtu, directorul stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, este un eminent filosof, teolog si eseist, care este evident ca ar gasi, ca specialist cu expertiza germana si britanica, o deosebita consideratie apropiindu-se de Partidul Poporului, cum era cât pe-aci sa se intâmple pe GPS si la Timisoara, de 1 octombrie 2011. Pacat ca cele doua noi formatiuni preocupate cu adevarat de innoirea vietii noastre politice nu s-au armonizat pentru summitul de pe Bega!
Teama de trepte
7 luna/luni în urmă
Noua Republică nu aparţine PDL, suntem destui care am aderat la mişcare şi care nu avem legătură cu PDL sau alte partide. Vă invit să vă convingeţi: http://64.37.52.189/~nouarepu/
puscas marin
7 luna/luni în urmă
Aceste noi partidulete nu vor prinde la electorat, nici unul din ele nu va trece de 3%! Insa se pot fura voturi multe care, disipate pe mai multe formatiuni si adunate ulterior, ar mai aduce citeva procente pierdeleilor. Insa adevarul e unul singur si simplu: LUI BESESCU SI GASTII DE SMECHERI DIN JURUL LUI LE E FRICA CA DE DRACU CA VOR PIERDE ALEGERILE, SI ASTA E INEVITABIL!
costel
7 luna/luni în urmă
Se pare ca au inceput sa naparlesca PDL-istii, insa sigur pana in 2012 nu o sa le creaca o blana alba vor ramane tot cu blana portocalie si cu esecul alegerilor.
gogu
7 luna/luni în urmă
@teama de trepte, pai a zis cineva ca apartine PDL, nuuuuuuuuuuu, este diversiunea Basescu nenisorule….Hai nu ne mai considerati in corpore batuti in cap pe chipul si asemanarea voastra….ca devine mai mult decat deranjant…
Christian Dior Saddle Pouch Proctodras
3 luna/luni în urmă
suntem atat de concentrati pe a pastra relatiile care le avem la distanta incat nu le mai pretuim pe cele care le avem aici si acum.