»România în cuvinte« Urmăreşte această categorie

Romania are ce învăţa de la Portugalia atunci când vine vorba de atragerea fondurilor europene →  noiembrie 9, 2011 0

Pe 24 octombrie a avut loc la Bucureşti dezbaterea “Experienţa Portugaliei în perioada de post-aderare la Uniunea Europeană: recomandări pentru România în contextul crizei economice”, întâlnire care face parte din seria de evenimente susţinute de Reprezentanţa Comisiei Europene încă din 2009. Aceste întâlniri au drept scop crearea unor dezbateri la nivelul Uniunii Europene referitoare la [...]

Taberele studenţeşti,  o risipă de fonduri sau o investiţie folositoare? →  octombrie 5, 2011 0

Anul acesta am avut ocazia pentru prima oară să mă înscriu şi să particip la o tabără studenţească plătită de statul român. Am aflat, în timpul şederii mele acolo, că acest tip de tabere nu se regăsesc şi-n alte state membre U.E, şi că s-a pus problema desfiinţării lor din pricina fondurilor utilizate în proiect. [...]

Transnistria, ţara în care bunăstarea merge cu tancul →  august 21, 2011 0

Transnistria, un stat în stat, nerecunoscut oficial nici la aproape 21 de ani de când şi-a proclamat independenţa. Un loc unde istoria a încremenit parcă înainte de căderea URSS şi unde imaginea politică a comunismului se îmbină în mod natural cu economia capitalistă. Locuitorii Transnistriei, prinşi de istorie într-o fâşie de pământ dintre Republica Moldova [...]

Incendiu în Rezervaţia Delta Dunării →  august 21, 2011 0

Aproximativ 300 de hectare de vegetaţie au ars în zona Vadu, care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în urma unui puternic incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, iar pompierii constănţeni acţionează cu trei autospeciale, pompierii luptându-se cu flăcările de mai bine de 18 ore. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, focul a izbucnit sâmbătă, [...]



Articole populare din »România în cuvinte«